O mască de păr este des comparată cu un balsam. În afară de textura mai groasă, o mască de păr hrănește părul în alt mod, are ingrediente mult mai puternice.
Cu siguranță te-ai întrebat cel puțin o dată ce este mai bine să folosești pentru părul tău, balsam sau mască? Și chiar dacă folosești produse foarte bune pentru îngrijirea părului, problema este pusă greșit. Întrebarea corectă este de ce anume are nevoie părul tău în acel moment?
Deci, fă o trecere în revistă: În ce stadiu este părul tău? Care este starea lui? Este normal sau poate doar ceva mai aspru? Atunci un balsam ar fi suficient. Este cumva uscat, deteriorat, vopsit? Atunci, el are nevoie de ceva mai mult decât un balsam, adică de o mască, însă e bine să știi cum să o folosești corect, pentru că și ce e prea mult strică!
Masca de păr este un balsam?
O mască de păr este adesea comparată cu un balsam. Cu toate acestea, ea este destul de diferită. În afară de textura mai groasă, o mască pentru păr hrănește părul în alt mod. Un balsam, după cum sugerează și numele, face părul mai moale și îl ajută să se descurce. Însă el oferă beneficii doar la suprafața părului, în timp ce o mască asigură o hidratare intensă și o hrănire ce ajung adânc în interiorul structurii părului.
Balsamurile de păr acționează pentru a refortifica cuticula firelor de păr cu un strat protector care permite părului să crească mai ușor și reduce șansele de rupere. Când firele noastre sunt expuse la elemente externe dăunătoare, stratul exterior este din ce în ce mai deteriorat, formând goluri în cuticulă până când în cele din urmă se rupe – balsamul lucrează pentru a umple acele goluri și a preveni deteriorarea excesivă a părului.
Masca face mai mult decât un balsam, acționând în profunzimea firului de păr, îl revitalizează și regenerează. Dar hai să vedem când avem nevoie de balsam și când e necesar să folosim masca, dar mai ales cum le aplicăm corect pentru cele mai bune rezultate.
Cine are nevoie de balsam de păr?
Persoanele care au părul gras și firul gros pot să renunțe la ajutorul balsamului, deși orice tip de păr are nevoie din când în când de puțină îngrijire.
În principiu, rolul balsamului este să lase părul moale și ușor de pieptănat, să protejeze preventiv părul de daune ulterioare sau de expunerea la UV. Utilizarea lor contantă ajută la păstrarea sănătății părului. Astăzi însă găsim multe formule care ajută puțin și la repararea părului, însă ingredientele au o concentrație mai mică decât în cazul măștilor de păr.
„Balsamul în formula sa are ingrediente active ce „înmoaie” firul de păr, făcându-l maleabil. Aceste ingrediente sunt completate de un gel cremos, ce ajută la descurcarea părului în timpul clătirii. Balsamul leave-in (fără clătire), spre deosebire de balsamul obișnuit, este conceput să rămână pe firul de păr, se folosește după spălare pe părul umed, dar și uscat, și pregătește părul pentru coafat. Este recomandat părului uscat și deteriorat, pentru un plus de îngrijire, cât și părului care se încurcă ușor.”, spune Antoaneta Stoican, stilist Wella Professionals.
Diferite tipuri de balsamuri sunt formulate pentru a îndeplini diverse funcții. Unele dau volum părul, altele dau o extra hidratare, sunt și balsamuri hrănitoare sau speciale pentru părul vopsit care ajută la menținerea culorii.
Cum se aplică corect balsamul?
Imediat după șamponare, pentru doar câteva minute. Din punctul acesta de vedere, balsamul este ideal când nu ai foarte mult timp la dispoziție! Se aplică doar pe lungimea părului pentru a nu sufoca rădăcinile părului și scalpul, apoi se clătește foarte bine pentru a nu îngreuna părul după uscare!
Se folosește după fiecare spălare. Pentru a obține beneficii maxime, folosește un balsam asociat șamponului. De obicei fiecare tip de șampon are asociat în aceeași gamă și un balsam, ele fiind concepute să acționeze cel mai bine împreună.
Măști, măști, măști…
Odinioară, preparam măștile în casă (și încă mai facem asta din când în când) din ingrediente naturale, cu o valoare mare nutritivă: ou, miere, uleiuri, banană, avocado etc. La fel sunt și formulele măștilor cosmetice, pe care le găsim în magazine și saloane: acestea sunt concentrate în nutrienți esențiali pentru păr, în doze atent echilibrate. Dacă pe cele preparate în casă le aplicăm înainte de spălare, pe cele cosmetice le folosim după, pentru că ele nu murdăresc părul și o simplă clătire este suficientă pentru a îndepărta surplusul de ingrediente.
O altă diferență este timpul de acțiune. Balsamul de păr se lasă de obicei să acționeze între 1 – 5 minute, în timp de masca de păr între 5 – 15 minute. În cazul unei măsti de tip tratament de păr timpul poate fi chiar mai lung. Timpul de acțiune al produselor este de regulă menționat pe ambalaj.
De ce avem nevoie de o mască de păr?
Dacă balsamul acționează la suprafața firului de păr, masca pătrunde în interiorul acestuia oferind o îngrijire profundă. Măștile cosmetice pentru păr sunt atent create pentru a hidrata intens părul, pentru a-l hrăni și întări, oferind în același timp beneficii intense care pot viza probleme specifice ale părului.
Măștile pot aduce beneficii practic oricărui tip de păr, însă părul uscat și creț precum și părul deteriorat vor avea cel mai mult de câștigat. Acest lucru se datorează faptului că ingredientele reparatoare și uleiurile sunt într-o concentrație mai mare decât într-un balsam obișnuit.
„Masca este recomandată persoanelor cu părul tratat chimic (vopsit, decapat, decolorat, cu șuvițe), părului deteriorat din cauza folosirii excesive a aparatelor de coafat la temperaturi ridicate (placa de întins părul, ondulator, peria rotativă), părului aspru și dificil prin natura sa, părului lung, deoarece acesta este mai „matur” și are nevoie de mai multă îngrijire.”, precizează stilistul Antoaneta Stoican.
Măștile de păr sunt secretul pentru un păr sănătos, oferind rezultate semnificative la capitolul rezistență, strălucire și hidratare.
Dar, deși oferă atât de multe beneficii, masca nu ar trebui să fie folosită la fiecare spălare, întrucât încarcă și îngreunează părul, lăsându-l fără volum. Dacă ai un păr fin și subțire, ar trebui să scoți din calcul folosirea unei măști. Orientează-te mai bine spre un balsam care să nu încarce foarte tare și pe care să îl aplici doar pe vârfuri în cazul unui păr scurt sau de lungime medie și să îl clătești foarte bine.
Cum se aplică corect masca pentru păr?
Masca se folosește în locul balsamului, tot după șamponare, dar are nevoie de 5-15 minute de acțiune.
După ce ai șamponat și clătit bine părul, stoarce toată apa în exces. Nu trebuie să pui o mască pe părul umed din care picură apa. Separă părul pe șuvițe și aplică generos masca pe fiecare porțiune, distribuind-o bine între firele de păr.
Strânge apoi tot părul deasupra capului, prinde-l cu o clamă și lăsă-l să stea atât de mult cât este indicat, în funcție de tipul măștii. Dacă e posibil, înfășoară părul într-un prosop cald pentru a facilita absobția măștii mai rapid.
La sfârșit, clătește părul din abundență!
Dermatologii și stiliștii sugerează de obicei să folosești o mască de păr de aproximativ 1 – 2 ori pe săptămână în loc de balsamul obișnuit.
Balsam de păr și mască de păr?
Dacă părul tău este excesiv de uscat, s-ar putea să fii tentată să dublezi îngrijirea folosind un balsam și o mască de păr. Sunt puțini stiliști și foarte puține cazuri în care aceștia recomandă folosirea celor două împreună.
Persoanele care au un păr drept sau un păr fin sunt de obicei mai predispuse la supra tratarea părului cu balsam/mască deoarece foliculii lor sunt mai puțin poroși și astfel au o capacitate mai mică de a absoarbi complet ingredientele.
Semne că părul tău este supra tratat cu balsam / mască
- părul tău este plat, fără niciun pic de volum
- părul este foarte moale, fleșcăit sau se simte îngreunat
- simți că părul se îngrașă mai repede ca de obicei
- părul și-a pierdut textura, alunecâ din coc sau când vrei să-l prinzi cu agrafe
- coafura ta nu mai rezistă la fel de bine
De asemenea, dacă folosești prea mult balsam, sau balsam și mască, sau nu clătești complet părul, poți ajunge la o acumulare de produs pe scalp și păr. Această acumulare va face părul să pară tern, gras și greu.
Dacă se întâmplă ca părul tău să fie supra tratat, cea mai bună soluție este să folosești un șampon de curățare profundă sau clarifiant, poate chiar de câteva ori la rând. Astfel vei ajuta la îndepărtarea depunerilor și pentru a-ți aduce părul înapoi la starea lui normală.
Mai mult nu este întotdeauna mai bine, deoarece există riscul de a expune părul la efectele adverse ale supra tratării cu astfel de produse.
Efectelor adverse ale supra tratării părului cu balsam / mască de păr
- Lipsa volumului. Balsamurile intensive de păr pot adăuga o greutate excesivă părului, mai ales dacă sunt lăsate prea mult timp sau nu sunt clătite bine. Rezultatul este un păr moale, fără volum.
- Împiedică acțiunea altor produse. Balsamul închide cuticula și acest lucru împiedică alte produse, inclusiv măștile, serurile, să penetreze firul de păr și să funcționeze eficient.
- Păr greu de coafat. Îți dorești ca părul tău să fie moale, dar dacă este prea moale, va deveni dificil de stilizat.
- Predispus la rupere. Deși în principiu un balsam / o mască îți fac părul mai puternic, folosirea lor greșită (prea des sau prea mult timp) va face părul prea moale și astfel va fi mai vulnerabil la rupere.
- Rădăcini grase. Chiar dacă vârfurile tale sunt uscate, scalpul și rădăcinile pot fi încă predispuse la îngrășare. Dacă te lupți cu excesul de grăsime, este esențial să-ți concentrezi aplicarea măștii pe vârfurile părului și să nu o masezi pe scalp.